Proiect de restaurare - Parohia Ortodoxă Din Lapușnicu Mare

Comuna Lăpușnicu Mare apare în documentele istorice încă de timpuri, fapt confirmat de cercetările arheologice din anul 1991, când s-au descoperit în comuna Șopotu Vechi 42 de morminte cu un inventar bogat. Denumirile localităților înconjurătoare sugerează o perioadă de așezare temporară a slavilor, cu hidronime precum Tercovița, Berzovceea, Jleț.

Comuna era cunoscută sub denumirea de Lăpușnicu de sub Codru, iar toponimul Lăpușnic este de origine slavonă, preluat de maghiari în sec. XIII. Prin secolele X-XI, zona făcea parte din stăpânirile voievozilor Glad și Ahtum.

Întâlnim în scrierile fostului învățător și notar sinodal, Iosif Olariu, consemnarea existenței unei biserici de lemn încă din anii 1667-1670. Actuala biserică a început a se construi în anul 1770, finalizată între 1770-1773 sau 1780, iar sfințirea s-a făcut în 1790 de către episcopul Iosif Ioanovici Șakabent.

Construcția masivă, din cărămidă și piatră, tencuită pe exterior și acoperită cu țiglă și tablă, se deschide la stradă cu un pridvor semi-închis marcat de trei arcade semicirculare. Interiorul constă dintr-o singură navă, separată prin catapeteasmă, cu uși din lemn de stejar masiv și cor realizat ulterior.

Pictura murală se întâlnește la exterior și interior. Exterior: tempera pe tencuială în trei panouri, hramul Pogorârea Sfântului Duh și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Interior: ulei și tempera pe grund alb, decorul pronaosului, naosului și altarului, inclusiv icoanele împărătești pe catapeteasmă.

Lucrările necesare includ reînvelirea acoperișului cu tablă de cupru, combaterea umezelii, tencuieli și vopsitorii. Mortarele recente pe fațade vor fi înlocuite cu mortare de var și nisip, iar soclul va fi refăcut. Se va realiza trotuar perimetral și sistem de colectare a apelor pluviale.